bulgaria-turisti

Bulgaria a scazut in ochii turistilor romani

0 Shares
0
0
0
bulgaria-turisti
Doar 660.000 de romani au vizitat Bulgaria in primele opt luni din 2009, cu aproape 10 procente mai putini decat in aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor anuntate, ieri, de Camera de Comert si Industrie Bulgaro-Romana (CCIBR) din Ruse.
Potrivit unui comunicat de presa al Camerei de Comert Bulgaro-Romana, Romania s-a mentinut in primele opt luni din 2009 pe primul loc in ceea ce priveste numarul de turisti care au vizitat Bulgaria.
“In primele opt luni din 2009, 660.955 de romani au vizitat Bulgaria, de aceea Romania ocupa primul loc pentru turisti straini in tara noastra, fiind totusi cu 9,7% mai putini comparativ cu perioada similara a anului trecut”, se arata in comunicatul citat de NewsIn.
Pe de alta parte, CCIBR Ruse a anuntat, ieri, ca Romania este pe locul al treilea ca destinatie preferata de bulgari. “320.371 de turisti bulgari au calatorit prin nordul nostru apropiat, in primele opt luni ale anului 2009, in scadere cu 1,2% comparativ cu perioada similara a anului 2008”, este precizat in comunicatul CCIBR.
Totodata, CCIBR Ruse, pe baza datelor furnizate de Ministerul Economiei, Energiei si Turismului al Republicii Bulgaria, a anuntat ca schimburile comerciale intre cele doua tari au scazut in primele sapte luni din 2009, fata de aceeasi perioada a anului trecut, cu peste 16 procente.
“Schimbul de bunuri comerciale intre Bulgaria si Romania pentru perioada ianuarie-iulie 2009 a fost in valoare de 1,21 miliarde de euro, acest lucru reprezinta o scadere de 16,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In primele sapte luni ale acestui an, au scazut in mod semnificativ importurile din Romania in Bulgaria, cu 27,6% fata de aceeasi perioada din 2008, in timp ce exporturile catre vecinul de nord (Romania, n.r.) au ramas aproape neschimbate inregistrand o scadere de 1,4%”, se mai arata in comunicat.
Potrivit Camerei de Comert si Industrie Bulgaro-Romana Ruse, s-a ajuns la o reducere a balantei comerciale negative, pentru Bulgaria, la 40 de milioane de euro pentru perioada ianuarie-iulie a anului 2009, in acelasi interval din anul precedent, soldul negativ comercial pentru Bulgaria fiind de 274 milioane de leva.
“Cele mai exportate produse ale Bulgariei in Romania continua sa fie uleiuri de petrol, produse din metal, produse agricole, si agro-alimentare si industria usoara. De la vecinul sau, Bulgaria a importat in acest an, cel mai mult ulei, electrice, gaze petroliere, deseuri metalice utilaje si alte produse industriale”, se arata in comunicatul emis ieri de Camera de Comert si Industrie Bulgaro-Romana Ruse.
0 Shares
You May Also Like