Anul 2009 are toate sansele sa intre in istoria financiara a Romaniei ca anul cu cele mai multe procese deschise de banci impotriva datornicilor.
Fata de 2008, numarul dosarelor este de peste doua ori mai mare, iar diferenta creste daca facem comparatia cu oricare dintre anii anteriori, din 1996 incoace.
Astfel, nu mai putin de 12.961 de dosare noi au fost initiate de cele mai „implicate juridic opt institutii de credit locale doar in primele sase luni ale acestui an, scrie revista „Capital. Campioana absoluta pe 2009 este Banca Transilvania, care a deschis in intervalul analizat 4.376 de dosare. Aceasta este urmata de BRD, cu 3.494 de procese, Raiffeisen Bank – 1.716, UniCredit Tiriac – 1.335, BCR – 793, Citibank – 642, Alpha Bank – 414 procese si ING, cu 191.
Daca luam in calcul perioada 1996-2009, clasamentul bancilor in privinta numarului total de dosare aflate pe rol este altul. Astfel, Alpha Bank are cele mai procese adunate din 1996 pana in prezent, adica 17.083, fiind urmata de Banca Transilvania, cu 16.124, BRD, cu 15.584, si Raiffeisen, cu 7.166 de procese.
Cea mai mare parte a dosarelor, adica peste 70%, implica bancile in postura de creditori care au de recuperat bani de la clientii rauplatnici. In restul dosarelor, calitatea bancilor este aceea de intimat, la care au ajuns in urma recursurilor deschise de clientii dati in judecata. Statistica include si dosarele de executare silita.
Explozia, in 2009, a numarului de procese in care figureaza banci apare intr-un context in care restantele populatiei si ale firmelor s-au majorat puternic, pe fondul dificultatilor financiare crescute. Bucurestiul domina clar clasamentul zonelor cu cele mai multe procese care implica banci.
Din cele 68.152 de dosare adunate din 1996, peste 40.000 sunt judecate in instantele din Bucuresti. Pe locurile urmatoare se afla Cluj, Constanta si Timis. La celalalt pol se situeaza judetele Giurgiu, Tulcea si Teleorman.