Este legal campingul liber în pădurile din România? Ce spune legea și ce riști cu cortul?

Lanterna pădurarului a trecut peste cortul nostru pe la unsprezece noaptea, fix când ne lăudam unul altuia că am găsit cea mai frumoasă poiană din toată valea. Discuția a fost politicoasă, scurtă și, recunosc, foarte educativă. Am plecat cu un avertisment verbal și cu o întrebare pe care mi-o pun de atunci la fiecare ieșire cu rucsacul.

Răspunsul cinstit e nu, nu din oficiu. Din ianuarie 2025 intri liber în pădure, pe jos sau cu bicicleta, dar cortul pus în fondul forestier fără drept se amendează, potrivit Legii 171/2010, cu 1.000 până la 2.000 de lei. Devine legal cu acordul proprietarului ori într-un loc amenajat, iar în ariile protejate doar în locurile desemnate.

Plimbarea e liberă, înnoptatul cu cortul e altă poveste

Codul silvic în vigoare, adică Legea 331/2024, spune că accesul persoanelor pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din fondul forestier național este liber, se face pe propria răspundere și fără a produce pagube. Textul vorbește despre acces, nu despre a-ți ridica tabăra, iar pe distincția asta se sprijină tot restul discuției.

Confuzia e de înțeles. În ianuarie 2025, când noul cod a apărut în Monitorul Oficial și a început să se aplice, titlurile despre „acces liber în păduri” au circulat peste tot, iar mulți au tras concluzia firească pentru un om care iubește muntele. Dacă pot intra, pot și dormi, nu? Doar că articolul 58, cel despre accesul în scop recreativ, nu pomenește nicăieri cortul.

Cortul, focul și gunoiul sunt tratate în altă lege, mai veche și mult mai puțin citită, Legea 171/2010 privind contravențiile silvice. Ea a rămas în picioare după schimbarea codului și se aplică în continuare, cu procese-verbale cât se poate de reale.

De la „doar pe poteci marcate” la acces liber

Ca să înțelegi de ce lumea a sărbătorit noul cod, trebuie să știi ce era înainte. Vechiul Cod silvic, Legea 46/2008, permitea accesul public pedestru doar în zone amenajate, pe trasee și poteci marcate, pe drumuri forestiere și în pădurile cu funcții sociale. Tradus în limbaj de duminică după-amiază, o plimbare fără potecă marcată prin pădurea de pe dealul din spatele satului era, tehnic, în afara legii.

Nimeni nu amenda bunicile care mergeau la ciuperci pentru asta, evident. Dar textul exista, iar în 2020 Asociația Kogayon a pornit o petiție pentru acces nerestricționat. Ministrul de atunci, Costel Alexe, a spus public că nu i se pare normal ca accesul în pădure să fie interzis. A urmat o perioadă agitată, cu proiecte care la un moment dat cereau chiar acordul proprietarului pentru simpla intrare și cu petiții semnate de zeci de mii de oameni.

Varianta finală, adoptată în decembrie 2024, a mers în direcția opusă și a scris negru pe alb că accesul e liber. Pentru plimbare, alergare, bicicletă sau pur și simplu stat pe o buturugă cu un termos de ceai, schimbarea e mare. Pentru cort, nu s-a schimbat mai nimic.

Când pădurea se poate închide temporar

Libertatea de acces are limite scrise chiar în același articol. Administratorul sau proprietarul poate restricționa temporar accesul în zonele cu risc de incendiu, acolo unde se taie lemn sau se vânează și în zonele de protecție strictă, cu condiția să afișeze restricțiile la vedere. În ariile naturale protejate, planurile de management pot îngrădi accesul și mai mult.

Tot articolul 58 interzice accesul public cu vehicule cu motor sau cu tracțiune animală, cu câteva excepții pentru drumurile forestiere deschise tranzitului. Bariera de la intrarea pe un drum forestier nu e, deci, neapărat o interdicție pentru tine ca pieton. De cele mai multe ori e pentru mașina ta. Un panou care anunță exploatare forestieră sau vânătoare, în schimb, se ia în serios, fie și numai pentru propria siguranță.

Ce riști concret dacă pui cortul unde nu trebuie

Legea 171/2010 sancționează instalarea în fondul forestier a corturilor, rulotelor sau tonetelor fără drept ori în alte locuri decât cele aprobate și delimitate de deținătorul terenului forestier. Amenda prevăzută la articolul 12 este între 1.000 și 2.000 de lei, iar agentul poate alege, în funcție de situație, și un avertisment.

Nu e o regulă uitată într-un sertar. Pe 1 octombrie 2026, jandarmii din Tulcea și oamenii Ocolului Silvic Tulcea au ieșit împreună în control prin pădurile din zonă și au dat trei amenzi, în total 3.000 de lei, plus mai multe avertismente, pentru corturi, rulote și tonete instalate fără drept. Alte avertismente au vizat focuri aprinse unde nu era voie.

Mie mi s-a părut grăitor tonul comunicatului, care vorbea despre protejarea locurilor unde oamenii merg la pescuit și la plimbare. Cam asta face și legea, în felul ei sec. Nu te alungă din pădure, îți cere doar să nu te instalezi acolo ca acasă fără să întrebi pe nimeni.

Ce înseamnă, practic, „fără drept”

Expresia asta e cheia întregii probleme. Ai drept atunci când proprietarul sau administratorul terenului ți-a dat acordul ori când te afli într-un loc pe care el l-a aprobat și delimitat pentru campare, cum sunt unele poieni amenajate de ocoalele silvice sau spațiile din jurul cabanelor.

Legea nu cere o anumită formă pentru acord. Eu, după întâlnirea cu lanterna, am rămas cu obiceiul unui mesaj scurt de la pădurar sau de la proprietar, păstrat în telefon. Nu mi l-a mai cerut nimeni de atunci, dar dorm mai liniștit știindu-l acolo.

Cine te poate amenda

În pădure, procesul-verbal îl pot încheia pădurarii și restul personalului silvic, inspectorii Gărzii Forestiere, polițiștii și jandarmii, inclusiv cei din structurile montane. În ariile protejate se adaugă rangerii administrației și comisarii Gărzii de Mediu, care aplică regulile specifice ariei.

A cui e pădurea în care vrei să dormi?

Practic orice pădure din România are un proprietar sau un administrator, iar legalitatea nopții tale în cort depinde, înainte de orice, de acordul lui. Pădure a nimănui nu există, chiar dacă unele arată așa.

Datele Institutului Național de Statistică arată că fondul forestier național însuma la finalul lui 2024 aproximativ 6,6 milioane de hectare, cam 28% din suprafața țării. Tot INS consemna, pentru 2022, că proprietatea publică reprezenta 64,2% din fondul forestier. Altfel spus, mai bine de o treime din păduri aparține unor persoane fizice, composesorate, obști sau parohii.

Partea statului e administrată de Romsilva, care spune că are în grijă în jur de 3,1 milioane de hectare. Restul pădurilor publice sunt ale comunelor și orașelor. Pentru omul cu rucsac, toată statistica asta se reduce la o întrebare foarte concretă, pe cine sun ca să cer voie?

Cum afli cui să ceri voie

Cel mai sigur punct de plecare e ocolul silvic din zonă, pentru că orice pădure, de stat sau privată, are un ocol care o administrează sau îi asigură paza. Pădurarul de canton știe de obicei hotarele mai bine decât orice hartă online.

Varianta neoficială funcționează surprinzător de bine. În satele de munte, întrebarea pusă la primărie sau la magazinul de la intersecție duce aproape mereu la omul potrivit, uneori la nepotul lui, care stă la oraș și răspunde la telefon. Așa am primit acordul pentru o noapte lângă un pârâu din Țara Moților, cu o singură condiție, să nu facem foc lângă căpițele de fân. Corect, ce să zic.

Când ceri, spune clar câți sunteți, câte nopți stați și dacă vreți să faceți foc. Oamenii nu se tem de turiști. Se tem de urmele pe care le lasă turiștii.

Focul e partea la care legea nu glumește

Aprinderea focului în fondul forestier e permisă doar în locuri special amenajate și marcate, iar la mai puțin de 30 de metri de limita pădurii nu e voie deloc. Articolul 9 din Legea 171/2010 sancționează fapta cu amendă între 2.000 și 5.000 de lei, adică de câteva ori mai mult decât cortul pus fără acord.

În martie 2026, lângă lacul Colibița, jandarmii montani au aplicat amenda maximă de 5.000 de lei unui proprietar care ardea crengi și resturi vegetale la mai puțin de 30 de metri de liziera pădurii. Pe terenul lui, ca să fie clar. Focul a scăpat de sub control și s-a transformat în incendiu de vegetație.

Consecința practică o descoperă mulți prea târziu. Chiar dacă proprietarul ți-a dat voie să pui cortul, asta nu înseamnă automat că poți face foc de tabără în mijlocul poienii. Ai nevoie de o vatră amenajată și marcată, iar în perioadele secetoase administratorii pot închide zonele cu risc de incendiu, lucru pe care Codul silvic îl permite explicit.

Am renunțat la foc de câțiva ani și, sincer, nu-mi lipsește cât credeam. Un arzător mic pe butelie fierbe apa de ceai în câteva minute și nu lasă în iarbă un cerc negru pe care să-l găsească următorul om ajuns acolo.

Parcurile naționale și ariile protejate au regulile lor

În ariile naturale protejate, camparea în afara locurilor special amenajate este o contravenție separată, prevăzută de OUG 57/2007, cu amendă între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoanele fizice. Aici nici acordul proprietarului nu mai ajunge, contează locurile desemnate de administrație.

Discuția nu e deloc marginală, pentru că multe dintre pădurile cele mai căutate de turiști se află în parcuri. Romsilva administra, la sfârșitul lui 2024, 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de peste 850.000 de hectare, iar la ele se adaugă rezervațiile și siturile Natura 2000.

Fiecare parc are regulamentul lui și locuri de campare precise. În Retezat, de pildă, turiștii se adună de ani buni la locurile desemnate de la lacul Bucura sau din Poiana Pelegii, iar cine își întinde cortul pe o morenă oarecare riscă o discuție cu rangerii. Regulile de vizitare publicate de Parcul Național Semenic, Cheile Carașului, interzic și ele camparea în afara locurilor amenajate, dar conțin și o mențiune despre înnoptatul în zone îndepărtate de traseele turistice. Detaliile diferă de la un parc la altul, așa că se citesc înainte de plecare, nu la fața locului.

Pe plajele sălbatice de la Vadu și Corbu, care fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării, regimul e la fel de strict. Comisarii rezervației i-au amendat încă din 2019 pe turiștii cu cort cu câte 3.000 de lei.

Pajiștea de pe creastă nu e pădure, dar nici teren al nimănui

Mulți dintre noi campăm, de fapt, deasupra pădurii, pe pajiștile alpine de lângă lacurile glaciare. Acolo regula din Legea 171/2010 despre corturile din fondul forestier nu se aplică direct, pentru că pășunea nu face parte din pădure. Pajiștile au însă și ele proprietari, de regulă obști, composesorate sau primării, și se află adesea în arii protejate.

Lacurile din Făgăraș, unde se campează de generații, sunt în interiorul unui sit Natura 2000, iar regulamentul acestuia cântărește mai mult decât obiceiul locului. Sfatul meu, verificat pe propria piele, e să cauți pe site-ul administrației sau al custodelui înainte de tură, nu după.

Camping liber făcut ca lumea, chiar și acolo unde ai voie

Chiar și cu acordul proprietarului, o noapte la cort în pădure rămâne legală doar cât timp nu produci pagube, condiția pe care Codul silvic o pune pentru orice vizită în fondul forestier. Partea asta ține mai puțin de lege și mai mult de bun-simț, dar legea o sancționează, la nevoie, foarte serios.

Mâncarea, gunoiul și vecinii cu blană

România are una dintre cele mai mari populații de urs brun din Europa, iar un urs simte mirosul mâncării de la distanțe la care noi nici nu ne-am gândi. Regula pe care o respect fără excepție e să gătesc și să țin proviziile departe de cort, niciodată înăuntru.

La ultima tură prin Munții Bihorului am ținut mâncarea și resturile în două galeti plastic cu capac care se închide etanș, lăsate seara la vreo cincizeci de metri de cort, sub un molid bătrân. Nu garantează nimeni că un urs flămând nu le răstoarnă, dar capacul strâns ține mirosul în frâu și, mai ales, nu lasă nimic să se împrăștie prin iarbă.

A doua jumătate a poveștii e gunoiul. Aruncarea sau depozitarea deșeurilor menajere în fondul forestier se amendează, conform aceleiași Legi 171/2010, cu sume între 10.000 și 20.000 de lei, iar contravenientul trebuie să readucă terenul la starea inițială pe banii lui. În august 2024, un tânăr din Sebeș a plătit 10.000 de lei pentru niște deșeuri descărcate dintr-o autoutilitară pe un teren forestier de lângă Vadu Moților. Punga lăsată după un grătar intră în aceeași categorie, chiar dacă pare un fleac.

Găleata cu capac face, recunosc, o treabă dublă, pentru că dimineața devine coș de gunoi până acasă. Pe ale mele le-am luat de la Micul Meșter, magazinul online din Moara Domnească, județul Ilfov, care vinde produse pentru grădină, agricultură și casă, printre care și recipiente alimentare din plastic.

Apa, toaleta și liniștea

Pune cortul la cel puțin câteva zeci de metri de pârâu sau de lac. Te ferești de viituri, care la munte vin repede, și nu transformi malul într-o tabără. Pentru toaletă, o groapă mică, adâncă de o palmă, săpată departe de apă și acoperită la plecare, rezolvă problema mai civilizat decât orice tufiș.

Liniștea e un alt fel de respect. Boxa portabilă poate rămâne acasă, iar un grup care vorbește încet la zece seara deranjează mai puțin decât crede. Ideal, pleci dimineața devreme și lași poiana cum ai găsit-o, încât nimeni să nu-și dea seama că ai fost acolo. Iar mașina rămâne pe drumul public, fiindcă accesul cu vehicule cu motor în pădure e interzis prin Codul silvic.

Cum se campează în țările cu drept de acces în natură

În țările nordice și în Scoția, campingul sălbatic responsabil face parte dintr-un drept general de acces în natură, pe care România nu îl are scris în lege. De aici vin și așteptările multor turiști străini, dar și ale românilor care au făcut trasee prin Scandinavia.

În Suedia, allemansrätten, dreptul tuturor la natură, permite să-ți pui cortul o noapte sau două pe teren necultivat, la distanță de case. Norvegia are un drept asemănător, cu o distanță minimă de 150 de metri față de locuințe. Scoția a mers și ea pe drumul ăsta în 2003, printr-o lege a reformei funciare care include campingul sălbatic responsabil în dreptul de acces, cu restricții sezoniere în câteva zone aglomerate.

La polul opus, în Germania campingul liber în pădure e în general interzis, cu reguli care diferă de la un land la altul. România stă undeva la mijloc, cu o particularitate pe care am observat-o des. Pe hârtie, regula e clară și destul de strictă. În practică, toleranța a fost mare ani la rând, atât de mare încât Auto Club Europa ne trece pe lista țărilor unde campingul sălbatic e, în general, permis.

Toleranța nu e însă un drept. Ea depinde de un pădurar binevoitor, de o seară fără foc și de faptul că nimeni n-a lăsat gunoaie în aceeași poiană săptămâna trecută. Controalele din ultimii ani arată că răbdarea autorităților se subțiază.

Unde dormi liniștit și cu actele în regulă

Cele mai sigure locuri pentru cort, din punct de vedere legal, sunt campingurile autorizate, locurile de campare amenajate de ocoalele silvice sau de administrațiile parcurilor și terenurile private unde ai acordul proprietarului. Oferta e mai bogată decât pare la prima vedere.

Un reportaj Europa Liberă număra peste o sută de campinguri omologate de Ministerul Turismului, unele cu toaletă și cam atât, altele cu dușuri calde și curent la fiecare loc. În ultimii ani au apărut și multe locuri de campare în spatele gospodăriilor, făcute de oameni care au o pensiune sau o fermă și au văzut că turiștii cu cort vin oricum.

Varianta asta a ajuns preferata mea. Ai apă, uneori o toaletă uscată, un câine care latră la vulpi în locul tău și o gazdă care îți spune unde e izvorul bun. Ai și liniștea că nu te trezește nimeni cu lanterna în ochi. Pentru o noapte pe creastă, cabanele rămân cea mai simplă soluție, fiindcă multe permit campare în jur, uneori cu o taxă mică.

Înainte să bați primul țăruș

Înainte de o noapte în pădure, cel mai util lucru e să afli dacă locul ales e pădure, pășune sau parte dintr-un parc și cine îl deține. Restul vine de la sine.

Seara cu pădurarul mi-a schimbat felul în care îmi pregătesc turele. Acum mă uit pe hartă cu o zi înainte și sun. Uneori la ocolul silvic, alteori la primărie, de câteva ori chiar la cabanier. Durează zece minute și m-a scutit, cred, de mai multe discuții nocturne decât aș vrea să recunosc.

Pădurarul de atunci, apropo, nu ne-a scris niciun proces-verbal. Ne-a ajutat să stingem jarul ca lumea, ne-a arătat pe hartă o poiană a ocolului unde puteam sta a doua zi și a plecat spunând că el n-are nimic cu oamenii care dorm în pădure. Are doar cu cei care uită că pădurea nu e a lor. Mi s-a părut cea mai cinstită definiție a campingului liber pe care am auzit-o vreodată.

Întrebări pe care le aud des despre cortul în pădure

Câteva situații concrete revin mereu în discuțiile de seară, la foc sau, mai nou, la arzătorul pe gaz.

Pot dormi în mașină sau în autorulotă la marginea pădurii?

Pe drumul public se aplică regulile de circulație și eventualele reguli locale ale primăriei. În interiorul pădurii, Codul silvic interzice accesul public cu vehicule cu motor, cu excepția unor drumuri forestiere deschise tranzitului, iar Legea 171/2010 pune rulota pe aceeași listă cu cortul. O autorulotă parcată fără acord într-o poiană din pădure e, așadar, o problemă dublă.

Un hamac legat între doi copaci contează drept campare?

Legea contravențiilor silvice vorbește explicit despre corturi, rulote și tonete, nu despre hamace. Eu aș trata totuși hamacul de noapte ca pe un cort și aș cere voie, mai ales că în ariile protejate noțiunea de campare e înțeleasă larg. Folosește chingi late, care nu rod scoarța, pentru că vătămarea arborilor e sancționată separat.

Am o bucată de pădure în proprietate. Pot să-mi pun cortul și să fac foc?

Cortul, da, pentru că ai drept asupra terenului. Focul e altă discuție. Interdicția din articolul 9 al Legii 171/2010 privește tot fondul forestier, indiferent cine e proprietarul, deci și pe terenul tău ai nevoie de un loc special amenajat și marcat și de distanța legală față de lizieră. Cazul de la Colibița, unde omul ardea crengi pe propriul teren, arată că jandarmii nu fac diferența.

Ce fac dacă mă găsește pădurarul noaptea în cort?

Rămâi calm, prezintă actul de identitate dacă ți se cere și explică cine ești și cât stai. Dacă ai acordul proprietarului, arată-l, iar dacă nu îl ai, oferă-te să pleci sau să stingi focul. Agentul poate da avertisment sau amendă. Dacă amenda ți se pare nedreaptă, procesul-verbal se poate contesta la judecătorie în 15 zile de la înmânare sau comunicare.

Pot lua câinele cu mine?

Codul silvic nu interzice câinii în pădure. În parcuri, regulile de vizitare cer de obicei ținerea lor în lesă, cum scrie și în ghidul Parcului Național Semenic, Cheile Carașului. La munte, lesa te scapă și de întâlniri tensionate cu câinii de la stâne.

Trebuie să plătesc ca să intru într-o pădure sau într-un parc?

Pentru pădure, nu. Accesul pe jos sau cu bicicleta e liber și gratuit. Unele parcuri naționale și naturale percep însă un tarif de vizitare, de regulă mic, afișat la intrare sau pe site-ul administrației, iar locurile de campare amenajate pot avea și ele o taxă separată.