Care sunt cele mai bune cursuri de PM Fundamentals și cum te pot ajuta să obții certficarea PMP?

0 Shares
0
0
0

Indiferent de domeniul la care facem referire, piața muncii din România se află într-o continuă schimbare, iar condițiile de angajare se înăspresc. Astfel, certificările internaționale devin, pe zi ce trece, unul dintre cele mai importante criterii de care angajatorii țin cont în selectarea candidaților pentru posturile vacante, în special când vine vorba despre managementul de proiect.

Specialiștii susțin că sunt tot mai multe domenii în care se pune accentul pe pregătirea project managerilor, întrucât cea mai mare nevoie a pieței noastre de business se referă, în momentul actual, la gestionarea corectă a proiectelor și implementarea acestora fără întârzieri sau pierderi financiare.

Așadar, managerii de proiect care dețin o certificare internațională au un mare plus atât la interviuri, cât și la salariu. Iar cea mai importantă astfel de certificare din domeniul managementului de proiect, precum și cea mai bine plătită dintre ele, este certificarea PMP (Project Management Professional), oferită de Project Management Institute.

De aceea, dacă obiectivul tău pe termen lung este să devii Professional Project Manager, în paralel cu experiența pe care o dobândești este foarte important să îți formezi și o bază solidă de cunoștințe care să te ajute să obții certificarea, iar aceste cunoștințe pot fi dobândite participând la un curs de fundamente în PM.

Acesta ar putea fi primul și cel mai important pas pentru obținerea certificării PMP.

Ce avantaje obții prin urmarea unui curs PMP?

Mai întâi de toate, trebuie să știi că înscrierea la examenul PMP este condiționată de obligativitatea de a deține 35 de ore de pregătire teoretică în managementul de proiect. Foarte mulți dintre managerii de proiect din România nu sunt ajutați în acest sens de studiile pe care le-au finalizat, situație în care participarea la un astfel de curs le este mai mult decât benefică, pentru că le asigură îndeplinirea respectivei condiții.

Mai mult decât atât, un curs de Managementul Proiectelor poate oferi avantajul de a înjumătăți timpul dedicat pregătirii pentru examenul PMP, pentru că este mult mai ușor să asimilezi întreaga informație necesară prin intermediul unor discuții și a unor studii de caz, decât singur, acasă, după programul obișnuit de muncă.

În plus, un alt mare avantaj al acestor cursuri constă în faptul că îți oferă oportunitatea de a susține o simulare a examenului PMP exact în aceleași condiții precum cele ale testării oficiale, ceea ce înseamnă mai puține emoții în ziua examenului și mai multe șanse de obținere a certificării din prima încercare.

Cursul de Managementul Proiectelor care îți garantează promovarea examenului

În România, cel mai bun curs PMP este organizat de compania de traininguri Edu Eupc, care are exclusivitate în deținerea licenței pentru predare după manualul PMP Exam Prep și metodologia cunoscutei Rita Mulcahy – cea care a brevetat metode de PM folosite în peste 50 de țări.

Printre cele mai importante avantaje oferite de acest curs se numără garanția promovării examenului, ceea ce înseamnă că, dacă alegi să te pregătești pentru marele test cu Edu Eupc și totuși nu reușești să obții din prima certificarea, compania îți va suporta toate costurile reexaminării.

0 Shares
You May Also Like