Probabil stiti deja ca unele persoane transgender au ales sa faca o tranzitie cu ajutorul interventiei chirurgicale pentru a-si trai viata ca transexuali. Operatia de schimbare de sex a este un fenomen din secolele XX si XXI. Experienta este plina de pericole la nivel fizic si psihologic. Cu toate acestea, nu exista nicio indoiala ca ramane in mare masura pozitiva atunci cand alegerea se face in mod intentionat, dupa o serioasa meditare si cu ajutorul profesionistilor.
Pe masura ce politica sexuala a evoluat rapid in ultimii ani, majoritatea dezbaterilor pe care le auzim se refera la drepturile persoanelor transgender, statutul lor in drept si cat de bine sunt integrate in societate. Nu auzim despre schimbarea lor de gen in raport cu puterea politica. Cu exceptia cazului in care vrem, desigur, sa punem accent pe faptul ca prezenta lor in arena politica este acceptata sau privita cu scepticism si dezaprobata. Este suficient sa spunem ca, in unele tari, prezenta lor oriunde atrage dupa sine bataie de joc sau actiuni de ura cu un pret personal si social considerabil.
Totusi, ma intereseaza mai mult pozitia persoanelor transsexuate la cele mai inalte esaloane ale puterii politice in asa-numitele tari civilizate din Occident. Cati deputati, europarlamentari sau ministri stim ca sunt transsexuali? Raspunsul este, probabil, „nici unul”, in ceea ce ma priveste. Sunt profund ingrijorat de faptul ca aceasta parte a populatiei nu este reprezentata in mod adecvat acolo unde conteaza. Sunt, de asemenea, ingrijorat de tranzitiile socio-politice profunde care au avut loc in ultimele secole, care au dus la excluderea acestor oameni din arena politica. Nu a fost intotdeauna cazul…
In Imperiul Bizantin (sau Imperiul Roman de Rasarit), eunucii detineau functii importante in guvern. Eunucii nu sunt la fel ca transsexualii, dar sunt cei mai apropiati la care ma pot gandi in termeni de orientare sexuala. In prima instanta, eunucii ar fi putut sa nu aiba de ales in schimbarea sexului, in timp ce transsexualii au intotdeauna posibilitatea de a trece sau nu au prin procesul de tranzitie. Mai mult, femeile nu isi puteau schimba corpul in timpurile antice sau medievale, in timp ce astazi este posibil sa faca acest lucru. Ma pot gandi la mai multe diferente. Chiar si asa, asemanarile dintre cele doua grupuri de oameni sunt puternice si raman valabile. Toti au suferit modificari fizice care le-au alterat sexul.
Legea bizantina distingea doua tipuri de eunuci: ektomiai sau ektomoi, adica castrati, in cazul carora o operatie chirurgicala elimina toate mijloacele de procreare si spadonii sau thladiai (Nicet. 608), pe care un defect constitutional sau o boala ii facuse incapabili de procreare sau impotenti. Desigur, legea se referea exclusiv la barbati, niciodata la femei.
Spre deosebire de încercările moderne de a îndepărta transexualii din functiile administrative sau din organizatii, eunucii erau numeroși în Bizanț, ei fiind mereu căutați de împărații bizantini. Erau considerați un dar valoros. În epoca împărătesei Irene (797-802), eunucii formau o veritabila grupare în Marele Palat. Cu toate acestea, legile interziceau sever eunucismul. Primii împărați romani din secolele I și II d.Hr. au interzis această practică, cel puțin în perimetrele imperiului. Iustinian I i-a pedepsit pe autorii și complicii operațiunii prin aplicarea unor masuri drastice. Dacă persoana condamnată supraviețuia, era trimisă la mine și bunurile sale erau confiscate. Cu toate acestea, practica eunucismului nu a dispărut, deoarece nu a existat nicio interdicție împotriva comerțului cu eunucii care proveneau din țări străine. Mai exact, în secolul al V-lea, Leo I (457-474) a interzis vânzarea eunucilor de naționalitate romană în interiorul imperiului, dar el a trebuit să permită comerțul cu eunuci de naționalitate străină (Codul lui Justinian IV 42.2: de eunuchis).
In cele din urma, la Constantinopol s-a format o puternica ordine de eunuci. Li s-au creat titluri nobiliare speciale si li s-au rezervat anumite responsabilitati. In cele din urma au ajuns sa exercite toate functiile publice atat in palat, cat si in armata. Exista multe motive care explica interesul puternic al conducatorilor fata de eunuci. In primul rand, este aproape sigur ca atotputernicele femei imperiale aveau nevoie de serviciile a numerosi eunuci. Mai mult, odata introdusi in palatul imperial, eunucii au dobandit rapid o mare influenta asupra imparatilor si imparateselor, care ii foloseau pe post de consilieri sau ii tratau ca protejati. In cele din urma, unii dintre ei erau vazuti ca membri ai familiei imperiale. Odata ce observau ca a fi eunuc putea aduce avere, putere si onoare, parintii consimteau la castrarea unuia dintre copiii lor.
Spre deosebire de reactia bisericilor crestine moderne in ceea ce priveste persoanele transsexuale, transgender, gay, lesbiene etc., Biserica Bizantina nu a respins eunucii din ierarhia ecleziastica. Aceasta cuprindea un numar mare de clerici eunuci, printre care patriarhi, metropoliti, episcopi si calugari. Acesta este, cu siguranta, un alt semn al puterii eunucilor in acea societate.
Ceea ce este cel mai surprinzator este numarul mare de eunuci pe care ii intalnesti ca generali si amirali de-a lungul istoriei Bizantului, mai ales dupa Iustinian I. Motivul pentru aceasta era, se pare, urmatorul: conducatorii considerau ca era prudent sa incredinteze comanda principala a armatelor lor eunucilor. Alti generali mai experimentati insoteau probabil acesti eunuci in timpul campaniilor, dar in roluri subordonate. Motivul pentru care li se permitea eunucilor sa conduca armata il reprezenta faptul ca un general castrat nu ar fi putut deveni un uzurpator la tron. De-a lungul perioadei bizantine, indivizii care nu puteau procrea si naste un mostenitor nu puteau deveni imparati.
Este evident ca rolul eunucilor in ierarhia civila din Bizant era chiar mai important decat rolul lor in armata. Inconjurati de o puternica aristocratie, care ar fi putut fi o amenintare la adresa tronului, conducatorii preferau sa angajeze eunuci ca asistentii lor cei mai de incredere.
Desigur, nu este si cazul secolului XXI. Societatile occidentale sunt profund democratice si nu exista o monarhie ereditara care sa fie protejata de potentiali uzurpatori. Dinamica puterii s-a schimbat profund de-a lungul secolelor si, ca atare, dependenta de eunuci sau transexuali. Transsexualii sunt privati de puterea lor in sfera politica si nu vad cum isi pot recastiga pozitiile ilustre pe care le detineau in trecutul indepartat.
