Piata tamplariei termoizolante a scazut in acest an, valoric, cu 40-45%, comparativ cu aceeasi perioada din 2008, iar in primul semestru oferta a depasit cererea, a declarat, ieri, presedintele Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT), Valentin Petrescu.
El a afirmat ca numarul firmelor de profil s-a redus cu 15% in acest an, de la 5.000-6.000 in 2008, prin falimente sau inchiderea temporara a activitatii.
„Reducerea activitatii firmelor a antrenat o scadere a personalului cu 20%”, a spus Petrescu, citat de Mediafax.
El a adaugat ca nu se asteapta la o imbunatatire a situatiei in perioada urmatoare. „Speram ca la sfarsitul anului dezastrul sa fie cat mai mic”, a spus Petrescu.
El a reiterat ca firmele de profil nu sunt multumite de programul de reabilitare termica a cladirilor si apreciaza ca autoritatile deruleaza deficitar proiectul.