In studiul economic al sectorului public, dezvoltarea economica si sociala este procesul prin care bunastarea economica si calitatea vietii unei natiuni, regiuni, comunitati locale sau individuale sunt imbunatatite in functie de obiectivele vizate.
Termenul a fost folosit frecvent in secolele XX si XXI, dar conceptul a existat in Occident de mult mai mult timp. „Modernizare”, „occidentalizare” si mai ales „industrializare” sunt alti termeni folositi adesea in discutiile despre dezvoltarea economica. Din punct de vedere istoric, politicile de dezvoltare economica s-au concentrat pe industrializare si infrastructura, dar din anii 1960, s-au concentrat din ce in ce mai mult pe reducerea saraciei.
Intrucat dezvoltarea economica este o interventie politica care vizeaza imbunatatirea bunastarii oamenilor, cresterea economica este un fenomen al productivitatii pietei si al cresterii PIB-ului unei tari; economistul Amartya Sen descrie cresterea economica ca doar „un aspect al procesului de dezvoltare economica”. Economistii se concentreaza in primul rand asupra aspectului cresterii si asupra economiei in general, in timp ce cercetatorii dezvoltarii economice comunitare se preocupa si de dezvoltarea socioeconomica.
Multe institutii de invatamant superior ofera dezvoltare economica ca domeniu de studiu si cercetare, cum ar fi Universitatea McGill, London School of Economics, International Institute of Social Studies, Balsillie School of International Affairs si Norman Paterson School of International Affairs.
Definitie si terminologie
Definitia precisa a dezvoltarii economice a fost contestata: in timp ce economistii din secolul al XX-lea priveau dezvoltarea in primul rand in termeni de crestere economica, sociologii au subliniat in schimb procese mai largi de schimbare si modernizare. Cercetatorul dezvoltarii si studiilor urbane, Karl Seidman, rezuma dezvoltarea economica ca „un proces de creare si utilizare a activelor fizice, umane, financiare si sociale pentru a genera bunastare economica imbunatatita si larg impartasita plus imbunatatirea calitatii vietii pentru o comunitate sau regiune”.
Daphne Greenwood si Richard Holt diferentiaza dezvoltarea economica de cresterea economica pe baza faptului ca dezvoltarea economica este o „crestere pe scara larga si durabila a nivelului general de viata pentru indivizii dintr-o comunitate”, iar masurile de crestere, cum ar fi venitul pe cap de locuitor, nu se coreleaza neaparat cu imbunatatirea calitatii vietii. Dezvoltarea economica este un concept mai larg si are dimensiuni calitative.
Dezvoltarea economica implica cresterea economica plus schimbari progresive in anumite variabile importante care determina bunastarea oamenilor, de exemplu: sanatate, educatie.
„Dezvoltare economica” este un termen pe care practicienii, economistii, politicienii si altii l-au folosit frecvent in secolul al XX-lea. Cu toate acestea, conceptul a existat in Occident de secole. Modernizare, occidentalizare si in special industrializare sunt alti termeni pe care oamenii i-au folosit in timp ce discutau despre dezvoltarea economica. Dezvoltarea economica are o relatie directa cu mediul.
Desi originea conceptului este incerta, unii cercetatori sustin ca dezvoltarea este strans legata de evolutia capitalismului si de disparitia feudalismului. Altii o leaga de starea postcoloniala.
Mansell si Wehn afirma, de asemenea, ca dezvoltarea economica a fost inteleasa de nepracticieni inca din cel de-al doilea razboi mondial ca implicand cresterea economica, si anume cresterea venitului pe cap de locuitor si atingerea unui nivel de trai echivalent cu cel al unei tari puternic industrializate.
Dezvoltarea economica poate fi, de asemenea, considerata ca o teorie statica care documenteaza starea unei economii la un anumit moment. Potrivit lui Schumpeter si Backhaus (2003), schimbarile din aceasta stare de echilibru in teoria economica pot fi cauzate doar de factori care vin din exterior.
Obiective de dezvoltare economica
Dezvoltarea unei tari a fost asociata cu concepte diferite, dar cuprinde, in general, cresterea economica prin productivitate mai mare, sisteme politice care reprezinta cat mai exact posibil preferintele cetatenilor lor, extinderea drepturilor la toate grupurile sociale si oportunitatile de a le obtine si functionalitatea adecvata a institutiilor si organizatiilor care sunt capabile sa participe la sarcini mai complexe din punct de vedere tehnic si logistic (adica majorarea impozitelor si furnizarea serviciilor publice).
Aceste procese descriu capacitatile statului de a-si gestiona economia, politica, societatea si administratia publica. In general, politicile de dezvoltare economica incearca sa rezolve problemele din aceste subiecte.
Avand in vedere acest lucru, dezvoltarea economica este de obicei asociata cu imbunatatiri intr-o varietate de domenii sau indicatori (cum ar fi ratele de alfabetizare, speranta de viata si ratele saraciei), care pot fi mai degraba cauze ale dezvoltarii economice decat consecinte ale programelor specifice de dezvoltare economica.
De exemplu, imbunatatirile din domeniul sanatatii si educatiei au fost strans legate de cresterea economica, dar cauzalitatea cu dezvoltarea economica poate sa nu fie evidenta. In orice caz, este important sa nu ne asteptam ca anumite programe de dezvoltare economica sa poata rezolva mai multe probleme simultan, deoarece acest lucru ar stabili obiective probabil imposibil de atins pe termen scurt.
Orice politica de dezvoltare ar trebui sa stabileasca obiective limitate si o abordare treptata pentru a evita sa cada victima a ceea ce Prittchet, Woolcock si Andrews numesc „sarcina prematura”.
De multe ori obiectivele de dezvoltare economica ale anumitor tari nu pot fi atinse, deoarece acestea nu dispun de capacitatile de a face acest lucru. De exemplu, daca o natiune are capacitate mica de a indeplini functii de baza, cum ar fi securitatea si politia sau furnizarea de servicii de baza, este putin probabil ca un program care doreste sa promoveze o zona de liber schimb (zona economica speciala) sau distribuirea vaccinurilor catre populatiile vulnerabile, sa poata fi implementat cu succes.
Acest lucru a fost trecut cu vederea de mai multe organizatii internationale, programe de ajutorare si chiar guverne participante care incearca sa realizeze „cele mai bune practici” din alte locuri, intr-o maniera de copiere fara succes. Aceasta mimica izomorfa – adoptarea unor forme organizationale care au avut succes in alte parti, dar care ascund disfunctionalitatea institutionala fara a o rezolva, in tara de origine – poate contribui la blocarea tarilor in „capcane de capacitati” in care tara nu avanseaza in obiectivele sale de dezvoltare.
Un exemplu in acest sens poate fi vazut prin unele dintre criticile aduse ajutoarelor externe si rata de succes a acestora pentru a ajuta tarile sa se dezvolte.
Dincolo de problemele de compatibilitate a stimulentelor care se pot intampla cu donatiile de ajutor strain – prin care tarile puternic dezvotate acorda ajutoare externe tarilor cu rezultate reduse ale cresterii economice, dar cu lideri corupti care sunt aliniati la interesele si agenda geopolitica a tarilor care acorda ajutor – exista probleme de fragilitate fiscala asociate primirii unei sume importante de venituri guvernamentale prin intermediul ajutorului extern.
Guvernele care pot strange o cantitate semnificativa de venituri din aceasta sursa sunt mai putin responsabile fata de cetatenii lor, deoarece au mai putina presiune pentru a utiliza in mod legitim aceste resurse.
Asa cum a fost documentat pentru tarile cu o aprovizionare abundenta de resurse naturale, cum ar fi petrolul, tarile al caror buget guvernamental consta in mare parte din donatii de ajutoare externe si nu impozite regulate sunt mai putin susceptibile de a avea stimulente pentru a dezvolta institutii publice eficiente. La randul sau, acest lucru poate submina eforturile tarii de a se dezvolta.
Politici de dezvoltare economica
In sensul lor cel mai larg, politicile de dezvoltare economica cuprind trei domenii majore:
- Guvernele se angajeaza sa indeplineasca obiective economice majore, cum ar fi stabilitatea preturilor, ocuparea fortei de munca ridicate si cresterea durabila. Astfel de eforturi includ politici monetare si fiscale, reglementarea institutiilor financiare, comert si politici fiscale.
- Programe care furnizeaza infrastructura si servicii, cum ar fi autostrazi, parcuri, locuinte la preturi accesibile, prevenirea criminalitatii si educatie.
- Crearea si pastrarea locurilor de munca prin eforturi specifice in finantarea afacerilor, marketing, dezvoltarea zonala, dezvoltarea fortei de munca, dezvoltarea afacerilor mici, pastrarea si extinderea afacerilor, transferul de tehnologie si dezvoltarea imobiliara. Aceasta a treia categorie este un obiectiv principal al profesionistilor in dezvoltare economica.
Politica monetara contractionala este un instrument utilizat de bancile centrale pentru a incetini cresterea economica a unei tari. Un exemplu ar fi majorarea ratelor dobanzii pentru a reduce creditarea. In Statele Unite, utilizarea politicii monetare contractionale a crescut somajul femeilor.
O practica in crestere in dezvoltarea economica este promovarea clusterelor regionale si a unei economii metropolitane infloritoare. In peisajul global de astazi, locatia este de o importanta vitala si devine un factor cheie in avantajul competitiv.
Comertul international si ratele de schimb sunt o problema cheie in dezvoltarea economica. Monedele sunt deseori fie subevaluate, fie supraevaluate, rezultand in excedente comerciale sau deficite. In plus, cresterea globalizarii a legat dezvoltarea economica de tendintele privind comertul international si participarea la lanturile valorice globale (GVC) si pietele financiare internationale.
Ultima criza financiara a avut un efect urias asupra economiilor din tarile in curs de dezvoltare. Economistul Jayati Ghosh afirma ca este necesar ca pietele financiare din tarile in curs de dezvoltare sa devina mai rezistente, oferind o varietate de institutii financiare. Acest lucru s-ar putea adauga si la securitatea financiara pentru producatorii mici.
Organizare
Dezvoltarea economica a evoluat intr-o industrie profesionala a practicienilor foarte specializati. Practicantii au doua roluri cheie: unul este de a oferi conducere in procesul de elaborare a politicilor, iar celalalt este de a administra politici, programe si proiecte.
Practicantii dezvoltarii economice lucreaza in general in birouri publice la nivel de stat, regional sau municipal sau in organizatii de parteneriat public-privat care pot fi partial finantate din impozite locale, regionale, de stat sau federale. Aceste organizatii de dezvoltare economica functioneaza ca entitati individuale si, in unele cazuri, ca departamente ale administratiilor locale. Rolul lor este de a cauta noi oportunitati economice.
Exista numeroase alte organizatii a caror functie principala nu este dezvoltarea economica, care lucreaza in parteneriat cu dezvoltatorii economici. Acestea includ mass-media de stiri, fundatii, scoli, furnizori de servicii medicale, organizatii religioase si colegii, universitati si alte institutii de invatamant sau cercetare.
