timbru_ue_romania

UE vs Romania: cat te costa sa traiesti

0 Shares
0
0
0

timbru_ue_romaniaDesi preturile din Romania sunt uneori cu pana la 50% mai mici decat in UE, efortul cumparatorilor este pentru unele produse cu 50% mai mare. Asta, chiar facand abstractie de veniturile de cinci pana la zece ori mai mici.

Romanii consuma unele dintre cele mai ieftine alimente din UE, insa nu si daca luam in calcul puterea de cumparare. Paritatea puterii de cumparare surprinde nu diferenta dintre venituri, care in cazul Romaniei poate merge chiar la un raport de unu la zece fata de cele mai dezvoltate tari din UE. Indicatorul arata doar diferenta de preturi dintre tari, adica efortul cumparatorilor la un venit presupus egal. De exemplu, un roman care se muta in vest va avea un standard de viata aproape injumatatit pentru aceiasi bani, in timp ce un strain care vine in Romania va putea cumpara de doua ori mai multe lucruri. Insa indicele puterii de cumparare este o medie care tine cont atat de marile orase – puternic dezvoltate -, cat si de zona rurala unde predomina agricultura de subzistenta, iar bunurile si serviciile, atunci cand exista, sunt foarte ieftine. Astfel, se poate ajunge ca in marile orase costul vietii sa fie comparabil cu media europeana, iar singura diferenta sa fie cea de venituri.

Lactatele, ca in Olanda

Potrivit ultimelor date Eurostat, painea a fost anul trecut la 61% din media UE, fiind insa mai ieftina in Polonia unde s-a platit 58% din media UE 27, in Bulgaria (52% din media UE). Cea mai scuipa paine s-a gasit in Norvegia, tara in care o paine costa anul trecut cu peste 50% mai mult fata de medie. Carnea s-a situat la 58% din medie, nivel aproximativ egal cu cel din Bulgaria. Pretul maxim a fost inregistrat in Norvegia si Danemarca, cu 62% si, respectiv, 31%, peste media UE 27. Tendinta se schimba cand e vorba de lapte, branzeturi, oua, produse mai scumpe in Romania decat in multe alte tari in care puterea de cumparare e superioara. Astfel daca romanii au platit pentru ele anul trecut 93% din media pretului UE, la fel cu olandezii, polonezii au platit 63%, cehii au achitat doar 82%, germanii 92%, ungurii 89% etc. In medie, mancarea din Romania a fost cu doua puncte procentuale mai scumpa decat in Polonia, chiar daca puterea de cumparare a acestora este superioara.

Caldura, produsa mai scump decat in Finlanda

Norocul romanilor este ca administratia publica inca subventioneaza gigacaloria, altfel ar fi nevoiti sa stea iarna in frig, in conditiile in care avem printre cele mai mari preturi de productie a energiei termice din Europa. Potrivit unui studiu A.T. Kearney, pretul de productie al Gcal, fara TVA, a fost de 60 de euro, adica cat a fost si in Germania, peste cel din Finlanda (59 de euro) sau Danemarca (52 de euro). Norocul romanilor a fost o subventie medie de 34 de euro acordata pe Gcal, care a dus pretul mediu, in final, la 37 de euro.

Gazul metan, cel mai ieftin din UE

Romanii se pot bucura de cel mai ieftin gaz metan din Uniunea Europeana, ei platind, in a doua jumatate a anului trecut, doar 7,45 de euro pe un gigajoule, adica aproximativ 0,26 euro pe metru cub de gaz (1 gigajoule – echivalentul a aproximativ 26,4 metri cub de gaz, in functie de puterea calorica a sursei). Pretul acestuia este inclusiv mai mic fata de cel platit de vecinii bulgari care, in aceeasi perioada, au platit cu 9,67 euro pe gigajoule. Suntem insa avantajati de rezervele de gaz ale Romaniei, care nu se stie inca cat vor mai dura. La inceputul anului, doua treimi din consumul de gaze era asigurat de Romgaz si Petrom, restul fiind importat din Rusia. In plus beneficiaza deocamdata de ragazul dat de UE in directia liberalizarii pietei gazului. Tarile cu cel mai scump gaz sunt Suedia, cu 26,86 euro pe gigajoule si Danemarca, cu 26,77 euro pe gigajoule. Daca este luata in calcul puterea de cumparare a consumatorilor tarii respective, cel mai ieftin gaz metan se gaseste in Luxembourg, Belgia, Marea Britanie si Croatia.

Kilowatt-ul, mai ieftin doar in Bulgaria si in tarile baltice

Ignorand puterea de cumparare a romanilor se poate spune ca nici kilowatt-ul nu este scump, consumand al patrulea kilowatt ieftin din Europa. Astfel, potrivit Eurostat, in a doua jumatate a anului trecut pretul mediu al sutei de kilowati a fost, la noi, de 9,79 euro, fiind mai mc doar in Bulgaria (8,18 euro), Estonia (9,2 euro) si Lituania (9,26 euro). Preturile sunt cele pentru consumatorii casnici, cu un consum cuprins intre 2.500 si 5.000 kilowati. Cea mai scumpa energie electrica a fost cumparata de danezi si germani cu 25,53 euro pentru suta de kilowati si, respectiv 22,94 euro. Media europeana este de 16,45 euro pe suta de kilowatti. Raportat la puterea de cumparare, lucrurile se schimba. Cea mai ieftina energie se cumpara in Finlanda, Franta si Grecia, iar Romania urca in primele locuri ale clasamentului preturilor condus de Ungaria. Pretul kilowatt-ului romanesc ponderat cu puterea de cumparare devine egal cu cel al kilowatt-ului danez, tara unde insa peste jumatate din pret il reprezinta taxele statului.

Motorina, mai ieftina in Luxembourg

Daca benzina este mai ieftina decat la noi doar in Bulgaria unde pretul mediu a fost in august 2010 1,025 euro pe litrul cu cifra octanica 95 fata de 1,057 euro la noi, exista cinci tari europene unde motorina este mai ieftina. Potrivit datelor Eurostat pentru august, preturile minime au fost intalnite in Bulgaria cu 0,979 euro pe litru, Luxemburg (0,988 euro), Lituania (1,023 euro), Cipru (1,059) si Malta (1,06 euro) toate inferioare celui din Romania unde un litru a costat 1,064 euro. Motorina cea mai scumpa s-a gasit in Marea Britanie si Suedia (1,44 euro si, respectiv, 1,259 euro) iar benzina a costat cel mai mult in Grecia (1,501 euro pe litru) si Olanda (1,482 euro).

Sursa: RomaniaLibera.ro

0 Shares
You May Also Like
Ce sunt pantofii?

Ce sunt pantofii?

Un pantof este un articol de incaltaminte destinat protejarii si confortului piciorului uman, in timp ce purtatorul desfasoara…