Cand vine vorba despre cozonac, cu totii ne gandim la sarbatori. Ne amintim cu drag de perioada copilariei cand mamele si bunicile noastre se pregateau de sarbatori, facand paine in cuptor si cozonac.
Multi dintre noi asteptam cu nerabdare sarbatorile doar pentru a merge la bunici si pentru a manca din cozonacul proaspat scos din cuptor, care era atractia sarbatorilor, indiferent ca discutam despre Craciun sau Paste.
Cand vine vorba despre cozonac, noua romanilor ne place sa credem ca este un produs traditional de patiserie care ne apartine, dat fiind faptul ca din generatie in generatie, aceasta delicatesa se regaseste pe mesele romanilor de sarbatori.
De fapt insa, chiar daca in prezent mancam cozonac Royal de la Boromir, care ne aminteste de cel mai bun cozonac din perioada copilariei, trebuie precizat faptul ca acesta are o istorie mult mai indelungata.
Se spune despre cozonac ca ar exista inca din Antichitate, iar de atunci si pana in clipa de fata a ramas o adevarata delicatesa, chiar daca odata cu trecerea timpului au aparut diferite retete, iar cozonacul a fost adoptat de diferite tari.
In Antichitate, mai exact in Egiptul Antic, gatitul era ridicat la rand de arta culinara, iar egiptenii erau renumiti pentru ca au inventat si au dezvoltat tot felul de retete culinare. Se spune de-asemenea ca in Egiptul Antic au aparut primele cuptoare pentru gatit, iar egiptenii foloseau cuptoarele respective pentru a face diferite feluri de paine.
Acestia indulceau painea cu miere si o foloseau drept desert. Apoi, grecii antici aveau la randul lor un tip special de cozonac, care avea branza si care pentru a fi mai delicios era indulcit cu miere si cu nuci pisate. Cozonacul grecilor din acele timpuri era cunoscut sub denumirea de plakuos.
Cand vine vorba despre istorie, nu avem cum sa nu aducem in discutie romanii, care la randul lor au fost renumiti datorita cozonacului cu stafide, nuci si cu fructe uscate. Romanii faceau doua feluri deosebite de cozonac, care erau denumite libum si placenta.
Cozonacul libum era un cozonac mic cu branza, iar apoi a inceput sa fie diversificat. In ceea ce priveste celalalt tip de cozonac, si anume placenta, acesta era diversificat cu alune si cu stafide, si era servit obligatoriu alaturi de un vin dulce.
Romanii au devenit experti apoi in prepararea produselor de patiserie cu drojdie, iar drojdia a fost “furata” de la egipteni.
Timpul a trecut, iar cozonacii au ramas…au ramas chiar si in Evul Mediu, insa erau pregatiti de catre brutari, care faceau cozonaci cu fructe uscate pentru a avea o viata mai lunga. Fireste, cozonacul din evul mediu nu era atat de pusof precum cozonacul Royal de la Boromir, din zilele noastre.
Cozonacul a inceput sa fie din ce in ce mai raspandit pe continentul European, iar in anul 1718 a aparut si prima reteta de cozonac intr-o carte de bucate, in Marea Britanie. Autoarea retetei specifica faptul ca este recomandat ca acei cozonaci sa fie copti in forme lungi si subtiri.
Britanicii s-au conformat, si chiar si in zilele noastre astfel de cozonaci fac. De-asemenea, si francezii au adoptat rapid cozonacul, iar in secolul al XIX, pe la jumatate, au inclus in meniu si cel de-al treilea fel de mancare, si anume desertul. Si, care credeti ca era desertul favorit al acestora? Ei bine, ati ghicit…. cozonacul.
De atunci si pana in prezent, cozonacul a ramas o adevarata delicatesa, insa odata cu trecerea timpului au aparut diferite retete, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure in conditiile in care, avem in prezent posibilitatea de a manca un cozonac delicios cu nuca, mac, stafide, cacao, etc.
