Ce este auditul financiar? Un „audit financiar” este efectuat pentru a oferi o opinie daca „situatiile financiare” (informatiile sunt verificate in masura asigurarii rezonabile acordate) sunt formulate in conformitate cu criteriile specificate. In mod normal, criteriile sunt standarde internationale de contabilitate, desi auditorii pot efectua audituri ale situatiilor financiare intocmite, folosind baza de numerar sau o alta baza de contabilitate adecvata pentru organizatie.
Pentru a oferi o opinie daca situatiile financiare sunt prezentate corect in conformitate cu standardele contabile, auditorul aduna dovezi pentru a determina daca situatiile contin erori semnificative sau alte denaturari.
Ce este auditul financiar? Prezentare generala
Opinia de audit are scopul de a oferi o asigurare rezonabila, dar nu o asigurare absoluta, ca situatiile financiare sunt prezentate fidel, in toate aspectele semnificative, si/sau sa ofere o imagine fidela si relevanta, in conformitate cu cadrul de raportare financiara.
Scopul unui audit este de a oferi o examinare obiectiva independenta a situatiilor financiare, care creste valoarea si credibilitatea situatiilor financiare intocmite de conducere, sporind astfel increderea utilizatorilor in situatia financiara, reduce riscul investitorului si, in consecinta, reduce costul capitalului, a celui care intocmeste situatiile financiare.
In conformitate cu US GAAP, auditorii trebuie sa emita o opinie asupra situatiilor financiare generale in raportul auditorului. Auditorii pot emite trei tipuri de declaratii, altele decat o opinie fara rezerve/nemodificata. Opinia auditorului fara rezerve este opinia ca situatiile financiare sunt prezentate corect.
O opinie cu rezerve este ca situatiile financiare sunt prezentate corect in toate aspectele semnificative, in conformitate cu US GAAP, cu exceptia unei denaturari semnificative care nu afecteaza totusi in mod general capacitatea utilizatorului de a se baza pe situatiile financiare.
O opinie cu rezerve poate fi emisa si pentru o limitare a domeniului de aplicare care are o semnificatie limitata. In plus, auditorul poate emite o declinare a raspunderii, deoarece exista dovezi insuficiente si inadecvate pentru a-si forma o opinie sau din cauza lipsei de independenta. Intr-o declaratie de declinare a raspunderii, auditorul explica motivele retinerii unei opinii si indica in mod explicit ca nu este exprimata nici o opinie. In cele din urma, o opinie de audit negativa este emisa atunci cand situatiile financiare nu sunt prezentate in mod fidel din cauza abaterii de la US GAAP si abaterea afecteaza in mod semnificativ situatiile financiare in ansamblu.
Intr-un raport negativ al auditorului, acesta trebuie sa explice natura si dimensiunea denaturarii si trebuie sa exprime opinia ca situatiile financiare nu sunt prezentate in mod fidel in conformitate cu US GAAP.
Auditurile financiare sunt de obicei efectuate de firme de contabili in exercitiu care sunt experti in raportare financiara. Auditul financiar este una dintre multele functii de asigurare oferite de firmele de contabilitate.
Multe organizatii angajeaza separat auditori interni, care nu atesta rapoartele financiare, dar se concentreaza in principal pe controalele interne ale organizatiei. Auditorii externi pot alege sa se bazeze limitat pe activitatea auditorilor interni. Auditul promoveaza transparenta si acuratetea dezvaluirilor financiare facute de o organizatie.
La nivel international, Standardele Internationale de Audit (ISA) emise de Consiliul pentru Standarde Internationale de Audit si Asigurare (IAASB) sunt considerate ca punct de referinta pentru procesul de audit. Aproape toate jurisdictiile cer auditorilor sa urmeze ISA sau o varianta locala a ISA.
Auditurile financiare exista pentru a adauga credibilitate afirmatiei implicite a conducerii unei organizatii, conform careia situatiile sale financiare reprezinta in mod corect pozitia si performanta organizatiei pentru partile interesate ale firmei. Principalele parti interesate ale unei companii sunt de obicei actionarii acesteia, dar alte parti precum autoritatile fiscale, bancile, autoritatile de reglementare, furnizorii, clientii si angajatii pot avea, de asemenea, interesul sa stie ca situatiile financiare sunt prezentate corect, sub toate aspectele semnificative.
Un audit nu este conceput pentru a oferi o asigurare absoluta, fiind bazat pe esantionare si nu pe testarea tuturor tranzactiilor si soldurilor; mai degraba este conceput pentru a reduce riscul unei denaturari semnificative a situatiilor financiare, fie ca este cauzata de frauda sau de eroare. O denaturare este definita in ISA 450 ca o eroare, o dezvaluire omisa sau o politica contabila inadecvata.
Auditurile exista pentru ca adauga valoare prin reducerea costului asimetriei informationale si reducerea riscului informational, nu pentru ca sunt impuse de lege (nota: auditurile sunt obligatorii in multe state membre ale UE si in multe jurisdictii sunt obligatorii pentru companiile listate la bursele publice). Pentru colectarea si acumularea probelor de audit, anumite metode si mijloace adoptate in general de auditori sunt:
- Verificare postare
- Testarea existentei si eficacitatii controalelor de management care previn denaturarea situatiilor financiare
- Verificare turnare
- Examenul fizic si numararea
- Confirmare
- Ancheta
- Observare
- Inspectie
- Controlul de sfarsit de an
- Recalculare
- Urmarirea in perioada ulterioara
- Reconciliere bancara
- Garantarea
- Verificarea existentei, dreptului de proprietate, titlului si valorii activelor si determinarea intinderii si naturii datoriilor
Auditul financiar este o profesie cunoscuta pentru dominatia sa masculina. Potrivit celui mai recent sondaj, acesta a constatat ca 70%-80% dintre auditorii financiari sunt barbati, 2% fiind femei, iar restul fiind un amestec al ambelor sexe (Bader, 2018).
Cei Patru Mari
Greenwood si colab. (1990) a definit firma de audit drept „un parteneriat profesional care are o relatie de organizare descentralizata intre sediul central national si birourile locale”. Birourile locale pot lua majoritatea deciziilor manageriale, cu exceptia elaborarii si mentinerii standardelor profesionale.
“Big Four” sunt cele mai mari patru retele internationale de servicii profesionale, oferind servicii de audit, asigurare, impozite, consultanta, actuariale, finante corporative si juridice. Acestia se ocupa de marea majoritate a auditurilor pentru companii cotate la bursa, precum si pentru multe companii private, creand un oligopol in auditarea companiilor mari.
Se raporteaza ca Big Four auditeaza 99% dintre companiile din FTSE 100 si 96% dintre companiile din FTSE 250 Index, un indice al companiilor de top cu capitalizare medie. Cele patru mari firme sunt prezentate mai jos, cu cele mai recente date disponibile public.
Niciuna dintre cele patru mari firme nu este o singura firma; mai degraba, sunt retele de servicii profesionale. Fiecare este o retea de firme, detinute si administrate in mod independent, care au incheiat acorduri cu alte firme membre din retea pentru a impartasi un nume comun, o marca si standarde de calitate.
Fiecare retea a infiintat o entitate care sa coordoneze activitatile retelei. Intr-un caz (KPMG), entitatea coordonatoare este elvetiana, iar in trei cazuri (Deloitte Touche Tohmatsu, PricewaterhouseCoopers si Ernst & Young) entitatea coordonatoare este o societate cu raspundere limitata din Regatul Unit. Acele entitati nu presteaza ele insele servicii profesionale externe si nu detin sau controleaza firmele membre.
Sunt similare cu retelele de firme de avocatura gasite in profesia de avocat. In multe cazuri, fiecare firma membra practica intr-o singura tara si este structurata pentru a se conforma mediului de reglementare din acea tara.
In 2007, KPMG a anuntat fuziunea a patru firme membre (in Regatul Unit, Germania, Elvetia si Liechtenstein) pentru a forma o singura firma. Ernst & Young include, de asemenea, entitati juridice separate care gestioneaza trei dintre cele patru zone ale sale: America, EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India si Africa) si Asia-Pacific. (Nota: zona Japoniei nu are o entitate separata de gestionare a zonei).
Aceste firme coordoneaza serviciile prestate de firme locale in zonele lor respective, dar nu presteaza servicii si nu detin proprietatea in entitatile locale. Acest grup a fost odata cunoscut sub numele de „Opt Mari” dar a fost redus la „Sase Mari” si apoi „Cinci Mari” printr-o serie de fuziuni. Cei cinci mari au devenit cei patru mari, dupa disparitia lui Arthur Andersen in 2002, in urma implicarii sale in scandalul Enron.
Ce este auditul financiar? Cheltuieli
Costurile serviciilor de audit pot varia foarte mult in functie de natura entitatii, tranzactiile acesteia, industria, starea inregistrarilor financiare si a situatiilor financiare si ratele onorariilor firmei CPA. O decizie comerciala, cum ar fi stabilirea taxelor de audit, este gestionata de companii si de auditorii acestora. Directorii sunt responsabili pentru stabilirea onorariului global, precum si a comitetului de audit.
Taxele sunt stabilite la un nivel care nu ar putea duce la compromiterea calitatii auditului. Lipsa personalului si taxa de audit mai mica duc la rate foarte scazute de realizare a auditurilor. Drept urmare, firmele de contabilitate, precum KPMG, PricewaterhouseCoopers si Deloitte, care aveau o ineficienta tehnica foarte scazuta, au inceput sa foloseasca instrumente AI.
Cercetarile au descoperit ca rapoartele anuale care transmit un ton optimist sunt asociate cu taxe de audit mai mici, sugerand ca tonul raportului anual reflecta factorii pe care auditorii ii iau in considerare in evaluarea riscului de audit.
Etapele unui audit
Urmatoarele sunt etapele unui audit tipic:
- Etapa I: planificarea auditului si proiectarea unei abordari de audit
- Acceptarea clientului si efectuarea planificarii initiale.
- Intelegerea afacerii si industria clientului.
- Industria relevanta, de reglementare si alti factori externi, inclusiv cadrul de raportare financiara aplicabil
- Natura entitatii
- Selectarea si aplicarea politicilor contabile de catre entitate
- Obiectivele si strategiile entitatii si riscurile de afaceri aferente care pot duce la denaturarea semnificativa a situatiilor financiare
- Masurarea si revizuirea performantei financiare a entitatii
- Controlul intern relevant pentru audit
- Evaluarea riscului de afaceri al clientului
- Setarea semnificatiei si evaluarea riscului de audit acceptat (AAR) si riscului inerent (IR).
- Intelegerea controlului intern si evaluarea riscul de control (CR).
- Elaborarea unui plan general de audit
Etapa II: efectuarea testarii controalelor si testarii de fond a tranzactiilor
Testul de control: daca auditorul intentioneaza sa reduca riscul de control determinat, atunci auditorul trebuie sa efectueze testul de control, pentru a evalua eficacitatea operationala a controalelor interne (de exemplu, autorizarea tranzactiilor, reconcilierea conturilor, separarea sarcinilor), inclusiv controalele generale IT. Daca controalele interne sunt evaluate ca fiind eficiente, aceasta va reduce (dar nu va elimina complet) volumul de munca „de fond” pe care auditorul trebuie sa o faca (a se vedea mai jos).
Testul de fond al tranzactiilor: acesta evalueaza inregistrarea tranzactiilor de catre client prin verificarea sumelor monetare ale tranzactiilor, proces numit test de fond al tranzactiilor. De exemplu, auditorul poate utiliza software de calculator pentru a compara pretul unitar de vanzare pe facturile de vanzare duplicate cu un fisier electronic de preturi aprobate, ca un test al obiectivului de acuratete pentru tranzactiile de vanzare.
Asemenea testului de control din paragraful precedent, acest test satisface obiectivul de audit de acuratete legat de tranzactie pentru vanzari. De dragul eficientei, auditorii efectueaza adesea teste de control si teste de fond ale tranzactiilor, in acelasi timp.
Evaluati probabilitatea de denaturare in situatia financiara.
In aceasta etapa, daca auditorul accepta CR care a fost stabilit in faza I si nu doreste sa reduca riscul de control, atunci auditorul poate sa nu efectueze testul de control. Daca da, atunci auditorul efectueaza un test de fond al tranzactiilor.
Acest test determina cantitatea de munca care trebuie efectuata, adica testarea de fond sau testarea detaliilor.
Etapa a III-a: efectuarea procedurilor analitice si testarea detaliilor balantelor
- acolo unde controalele interne sunt puternice, auditorii se bazeaza, de obicei, mai mult pe procedurile analitice de fond (compararea seturilor de informatii financiare cu cele nefinanciare, pentru a vedea daca numerele „au sens” si daca miscarile neasteptate pot fi explicate)
- acolo unde controalele interne sunt slabe, auditorii se bazeaza, de obicei, mai mult pe testele de fond ale detaliilor soldului (selectarea unui esantion de elemente din soldurile principale ale conturilor si gasirea de dovezi solide (de exemplu, facturi, extrase de cont) pentru aceste elemente)
Unele audituri implica o „inchidere dura” sau „inchidere rapida”, prin care anumite proceduri de fond pot fi efectuate inainte de sfarsitul anului. De exemplu, daca sfarsitul anului este 31 Decembrie, inchiderea stricta poate furniza auditorilor cifre la 30 Noiembrie.
Auditorii ar urma sa auditeze miscarile veniturilor/cheltuielilor intre 1 Ianuarie si 30 Noiembrie, astfel incat, dupa incheierea anului, este necesar doar sa auditeze miscarile veniturilor/cheltuielilor din Decembrie si bilantul la 31 Decembrie. In unele tari si firme de contabilitate, acestea sunt cunoscute ca proceduri de „rollforward”.
Etapa IV: finalizarea auditului si emiterea unui raport de audit
Dupa ce auditorul a finalizat toate procedurile pentru fiecare obiectiv de audit si pentru fiecare cont din situatia financiara si dezvaluirile aferente, este necesar sa se combine informatiile obtinute, pentru a ajunge la o concluzie generala cu privire la prezentarea fidela a situatiilor financiare.
Acest proces extrem de subiectiv se bazeaza in mare masura pe rationamentul profesional al auditorului. Cand auditul este finalizat, CPA trebuie sa emita un raport de audit care sa insoteasca situatiile financiare publicate ale clientului.
