Manânci mai bine, faci sport, foarte bine, dar esti sigur ca dormi destul? Un articol dintr-o revista de studii publicat de cercetatorii de la Universitatea Laval din Quebec scoate in evidenta influenta somnului asupra greutatii corporale si, in consecinta, asupra capacitatii noastre de a pierde kilogramele in plus.
„Ideea nu este : mananca mai putin, misca-te mai mult si dormi in plus”, scriu oamenii de stiinta in The Canadian Medical Association Journal. „Din contra, numeroase elemente ne fac sa credem ca atunci când se prescrie un regim unui pacient ce sufera de obezitate, somnul nu este un factor nedemn de luat in considerare.”, explica acestia.
Somn + regim = pierdere in greutate
Intr-un studiu publicat in aceasta revista, participantii experimentului au redus numarul caloriilor pe care le consumau, timp de doua saptamani. Dintre acestia, un grup a dormit 5 ore jumatate pe noapte. Celalalt grup, 8 ore jumatate. Dupa doua saptamani, cei care au dormit 5 ore jumatate au slabit mai putin decât ceilalti.
Intr-un alt studiu, 123 de persoane supraponderale sau obeze au urmat un regim pe parcursul a saptesprezece saptamani si, la fel precum in experimentul prezentat anterior, cei care au dormit mai mult ai pierdut mai mult in greutate. Pentru cercetatori, studii suplimentare sunt necesare pentru a putea întelege mai bine care activitati, precum privitul la televizor dimineata, ocupa cel mai mult timpul pretios, in mod normal rezervat somnului.
Mai putin somn = un apetit mai mare
Conform unui alt studiu prezentat in cadrul reuniunii anuale a American Heart Association, privarea de somn ar creste senzatia de pofta de mâncare. Jurnalista Huffington Post, Catherine Pearson a raportat ca privarea unei persoane de o treime din orele sale normale de somn duce la cresterea consumului cu 500 de calorii in medie.
Somnul ar influenta chiar expresia genelor noastre, modul în care unele dintre genele noastre sunt activate sau dezactivate în functie de vârsta sau de mediu, un factor care ar putea fi implicat în luarea în greutate. „Cu cat dormi mai mult, cu atât mai mica va fi influenta genelor tale asupra greutatii”, a explicat doctorul Nathaniel Watson, director adjunct al Sleep Disorders Center de la Universitatea din Washington.
„Acest lucru înseamna ca este suficient sa dormi pentru a pierde in greutate? A priori nu. Dar este posibil sa dormi pana in punctul in care doar regimul si activitatile tale iti influenteaza greutatea, nu si genele.” concluzioneaza cercetatorul. In concluzie, daca te pregatesti sa pierzi din greutate, este momentul sa iti pui capul pe perna.